Pancreasul este o glanda digestiva de prima importanta fiind o glanda mixta exo si endocrina. Secretia sa este declansata de:
sistemul nervos, umplerea stomacului si de un mecanism hormonal cu punct de plecare din duoden.
Pancreasul are forma unui ciocan cu manerul la stanga si prezinta 4 portiuni: capul, colul, corpul si coada. Pancreasul este
prins de peretele abdominal la nivelul capului.
Secretia pancreasului este continua dar intensitatea ei variaza.
Pancreasul exocrin este alcatuit din acini cu forma sferica, iar pancreasul endocrin este reprezentat de insulele lui Langerhans.
Insulele contin celule beta care secreta insulina si celule alfa ce secreta glucagonul si factorul lipocaic. Aceste celule alfa si beta au fost descrise de Paul Langerhans in 1869. Insulina scade glucoza sangiuna si glucagonul o mareste.
Reglajul secretiei celor 2 hormoni cu actiunea opusa se face pe cale nervoasa din centrii vegetativi ai hipotalamusului pe baza
unor excitatiuni ce vin de la cantitatea de glucoza din sange.
In gura se produce un reflex ce activeaza circulatia sanguina a vasului. Reglajul humoral, care are originea in duoden,
determina elaborarea incretinei care ajunge la insulele Langerhans si induce eliberarea insulinei din celulele beta.
Insulina are rolul de a activa trecerea glucozei in glicogenul hepatic pentru a echilibra glicemia astfel incat consumul de
glucoza sa fie repartizat catre toate celulele corpului. Insulina sintetizata se descarca in sange si este fixata in mai multe tesuturi, dar in primul rand in ficat si rinichi. Insulina intensifica consumul tisular de glucoza, stimuleaza patrunderea glucozei in anumite celule a caror membrana plasmatica nu permite intrarea libera a glucozei cum este tesutul muscular adipos. In ficat si in muschi insulina activeaza transformarea glucozei in glicogen, iar in tesutul adipos transformarea glucozei in trigliceride, insulina fiind hormonul hipoglicemiant al organismului. De asemenea, insulina are rolul de a stimula sinteza de proteine prin cresterea permeabilitatii membranelor celulare pentru aminoacizi si participa la metabolismul hidromineral care se manifesta prin favorizarea retentiei apei in celule. Reglarea secretiei de insulina se face predominant prin nivelul glicemiei.
Pentru digestie, sucul pancreatic se adapteaza naturii alimentelor astfel incat este reglata secretia cantitativa si calitativa.
Fiecare portiune a tubului digestiv pregateste prin secretii humorale functionarea segmentului urmator, existand de asemenea si o reglare a sistemului nervos pe toate segmentele.
Secretina, un produs hormonal elaborat de mucoasa intestinala ce a fost pusa in evidenta in 1902 de medicul si fiziologul
englez William Maddock Bayliss, are un rol important in stimularea secretiei pancreasului. Vehiculata pe cale sanguina, secretina provoaca secretia abundenta a pancreasului al carui produs se varsa in duoden.
Celalalt hormon pancreatic este glucagonul. El e hiperglicemiant, activeaza depolarizarea glicogenului eliberand glucoza si
activeaza sinteza glucidelor in proteine si lipide, crescand glicemia.
Hiposecretia insulinica produce diabetul zaharat care este determinata, in stadii avansate, din cauza deficitului de insulina
sinteza de corpi cetonici. Acestia pot provoca coma diabetica.
Hipersecretia insulinica induce hipoglicemie care se accentueaza in urma unor activitati ce consuma glucoza. Sistemul nervos
central este in primul rand afectat si consuma in aceasta situatie glucoza, ajungandu-se pana la starea de coma.
Primele descoperiri in domeniul pancreasului au fost in secolul XVII cand medicul si anatomistul german Moritz Hofmann
descopera canalul pancreatic in 1641. In 1664 olandezul Reijnier de Graaf publica lucrarea “Despre natura si functia sucului pancreatic’’. Nicolae Paulescu incepe din 1916 cercetari in domeniul hormonului antidiabetic, iar in 1920 comunica rezultatele cercetarilor sale.I n 1923 se acorda Premiul Nobel lui J.J.R. MacLeod si F. Banting pentru cercetarile efectuate pentru obtinerea insulinei. In 1926 se obtine insulina pura si cristalizata.